miercuri, 21 martie 2012

Un dispozitiv economic si ecologic!

Apa este resursa naturala a mediului si un element vital pentru existenta omului. Practic orice facem, orice activitate desfasuram, la un moment  dat ne lovim de necesitatea acestei resurse. Fie ca locuim in mediul rural sau urban, la casa sau la bloc, oricare dintre noi are o sursa de alimentare cu apa. Unii dintre noi sunt conectati de la reteaua publica, altii au puturi sau fantani in curte. Majoritatea celor care traiesc in mediul rural apeleaza pentru furnizarea apei in locuinta la dispozitivul tip hidrofor sau centrala cu apa. Eu, in calitate de utilizator al acestui produs il pot recomanda cu mare drag tuturor celor care doresc o instalatie de apa in casa. Sunt locatar al unui cladiri inalte, cu multe etaje. La nivelul superior al cladirii, apa practic “nu mai ajunge”, sau exprimandu-ma altfel ajunge la o presiune extrem de scazuta. In cartierul in care locuiesc consumul de apa este neregulat, practic sunt luni cand se comsuma in cantitati industriale si sunt luni cand consumul de apa scade la jumatate. Eu, locuind la nivelul superior al cladirii, eram direct afectat de aceasta problema. M-am tot interesat la furnizorul de apa, la cei care au facut instalatia si practic nu am primit decat ridicari din umeri si   promisiuni urmate de o lunga asteptare fara nici o concretizare. Am inceput sa ma interesez singur, sa citesc, sa ma documentez, sa incerc sa gasesc  solutia acestei probleme. Am citit pe internet in niste articole faptul ca instalatia tip hidrofor  are ca si directiva de utilitate problema cu care ma confruntam eu. Initial mi-a fost greu sa cred, dar  apoi am zis totusi sa incerc. Am fost la un magazin cu astfel de instalatii si m-am interesat. Domnul de acolo mi-a confirmat ceea ce citisem eu pe internet. Am zis sa si incerc. Am vorbit si cu ceilalti vecini ai mei si ne-am hotarat sa montam un hidrofor. Acesta practic a fost cuplat la reteua publica de alimentare cu apa, venind  ca o completare a acesteia. In momentul in care presostatul local, de la retea, nu reuseste sa furnizeze apa la presiunea dorita, intervine centrala de apa care completeaza de fapt aceasta deficienta. La orice retea consumul de apa nu este uniform si se poate intampla ca presiunea apei sa scada. Sunt momente cand instalatia publica este suprasolicitata, de exemplu in apropierea sarbatorilor cand oamenii sunt liberi, fac curatenie, gatesc mai mult, spala mai mult, desfasoara mai multe activitati casnice si gospodaresti, ceea ce presupune o crestere semnificativa a consumului de apa fata de anumite perioade din an cand acestia lucreaza. Acest dereglaj de presiune poate fi cauzat de acest fapt. Instalatia tip hidrofor are si ea in componenta un presostat care de fapt vine sa ajute cealalta retea suprasolicitata. In momentul in care sesizeaza ca presiunea apei este scazuta, presostatul  centralei de apa porneste pompa, urmand ca o cantitate mai mare de apa sa fie impinsa spre destinatie. Practic acest hidrofor indeplineste functia de sporire a presiunii apei. In ceea ce priveste cantitatea de apa care urmeaza sa fie pompata cu ajutorul hidroforului aceasta se poate regla. Presiunea la care se pompeaza apa in sistem de completare se poate fixa. Pe viitor ne gandim sa renuntam de la alimentarea cu apa  in sistem public si sa apelam in totalitate la sistemul tip hidrofor.  Ma gandesc atat la mediu cat si la cheltuielile gospodaresti.  O centrala cu apa este atat economica cat si ecologica. Conteaza foarte mult sa pretuim mediul si resursele acestuia, pentru ca o persoana in plus la cei care fac acest lucru este decisiva. Pentru fiecare dintre noi este important sa nu facem risipa, iar cat consumam atat sa platim.     


hidrofor, hidrofor

Cea mai buna oferta de costume pentru carnaval

Petrecerile de tip carnaval sau care necesita costumatie tematica au fost si vor fi intotdeauna unul dintre cele mai distractive tipuri de distractie, apreciate de toate varstele, incepand cu cei mici si terminand cu adultii si chiar persoanele mai in varsta. Fie ca incepem sa cautam costume serbare sau costume carnaval, fie ca decidem sa le cumparam sau doar sa le inchiriem pentru aceasta ocazie speciala, activitatile de acest gen sunt intotdeauna placute, chiar daca ne ocupa o buna parte a timpului nostru liber.

In ceea ce priveste modalitatile sau locurile in care putem gasi costume carnaval pentru copii, costume femei sau orice alte feluri de costum serbare, acestea s-au diversificat de-a lungul timpului, astfel ca in ziua de astazi putem face acest lucru intr-un timp relativ scurt si cu minim de efort. Daca va aflati in situatia in care nu beneficiati de prea mult timp pentru a cauta si a cumpara costume serbare sau costume carnaval, aveti intotdeauna la dispozitie optiunea de a achizitiona aceste produse online. `

De indata ce incepeti sa cautati pe internet astfel de produse veti observa ca la dispozitia dumneavoastra se afla o gama larga de furnizori ale acestui tip de servicii si, chiar mai mult, in cele mai multe dintre cazuri nu va vor oferi doar costume serbare sau costume carnaval, ci o multitudine de produse si servicii complementare. De cele mai multe ori nu veti avea nevoie doar de un costum carnaval copii, ci si de accesorii tematice, precum incaltaminte, ochelari, palarii, bijuterii sau chiar peruci pentru serbare. In momentul in care ati gasit pagina web a unui comerciant care va ofera o gama cat mai larga de produse de acest tip veti observa cu usurinta cantitatea considerabila de timp pe care ati economisit-o la sfarsitul achizitiei dumneavoastra.

Mai mult decat atat, cum stim cu totii ca evenimente de genul carnavalului sau serbarii nu se petrec chiar atat de des, nu trebuie sa aveti obligatia de a cumpara tot ce va trebuie pentru o asemenea petrecere. Puteti oricand cauta oferte de inchiriere costume carnaval sau costume serbare, fara a va mai face griji ca dupa petrecere tot ceea ce ati cumparat nu va mai fi de niciun folos. Cea mai mare parte a comerciantilor de accesorii sau costume carnaval va vor pune la dispozitie acceasi gama de produse oferite spre inchiriere. Acest tip de serviciu de inchiriere costume a aparut tocmai din intelegerea nevoii temporare sau ocazionale a clientilor pentru astfel de petrecerii, avand in acelasi timp si preturi mult mai mici.

Pentru a beneficia de serviciile de inchiriere costume carnaval tot ce trebuie sa faceti este sa luati legatura cu furnizorul pe care l-ati ales dupa finalizarea cautarii online. Inchirierea de costume serbare sau costume carnaval nu se va face online, deoarece este necesara incheierea unui contract intre dumneavoastra si comerciant si, in plus, trebuie sa probati costumul ales pentru a va asigura ca este ceea ce va trebuie. In cele mai multe dintre cazuri serviciul de inchiriere costume carnaval are afisate tarifele valabile pentru 24 de ore, iar pretul pe bucata scade pe masura ce comanda dumneavoastra implica mai multe produse. Mai mult decat atat, aveti posibilitatea de a va personaliza produsele din categoria costume carnaval sau costume serbare pe care intentionati sa le inchiriati, chiar daca ele nu se afla pe stoc. Tot ce trebuie sa faceti este sa comunicati comerciantului de costume carnaval preferintele dumneavoastra, iar acesta va face costumele pe care le doriti la comanda. De asemenea, in cele mai multe dintre cazuri vi se va oferi si consultanta gratuita in ceea ce priveste materialul sau designul ales pentru costume carnaval sau costume serbare ce urmeaza a fi inchiriate.


costume carnaval, costum carnaval

Consiliul Concurentei a demarat o investigatie privind un posibil abuz de pozitie dominanta al Hewlett-Packard (HP) Romania

Consiliul Concurentei a efectuat inspectii inopinate la sediul companiei Hewlett - Packard (HP) Romania si la sediile mai multor distribuitori ai acesteia, a anuntat miercuri autoritatea. 'Avem suspiciuni privind un posibil abuz de pozitie dominanta al societatii HP Romania, manifestat printr-un comportament discriminatoriu in relatia cu unul dintre partenerii sai contractuali", a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.

Inspectiile s-au desfasurat in cadrul investigatiei declansate de Consiliul Concurentei, in urma unei plangeri privind o posibila incalcare a regulilor de concurenta nationale si comunitare de catre societatea HP Romania.

  • "Avem suspiciuni privind un posibil abuz de pozitie dominanta al societatii HP Romania, manifestat printr-un comportament discriminatoriu in relatia cu unul dintre partenerii sai contractuali. Acest lucru poate afecta concurenta pe piata comercializarii consumabilelor pentru echipamente de printare marca HP si a serviciilor conexe", a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.

Documentele si declaratiile ridicate in cadrul acestor inspectii se afla in analiza autoritatii romane de concurenta, in cadrul procedurilor specifice investigatiei.

Inspectiile inopinate reprezinta o etapa preliminara in cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurential. Efectuarea acestor inspectii nu reprezinta o antepronuntare a Consiliului Concurentei nici in ceea ce priveste vinovatia companiei investigate si nici in ceea ce priveste rezultatul final al investigatiei declansate.

Daca, in cadrul investigatiei, comportamentul anticoncurential al companiei HP Romania va fi confirmat, Consiliul Concurentei poate aplica o amenda ce poate ajunge pana la 10% din cifra de afaceri a intreprinderii sanctionate.

marți, 20 martie 2012

Racoreste casa cu aer conditionat

Oportunitatea instalarii unui aparat de aer conditionat a devenit de stricta necesitate in conditiile in care perturbatiile atmosferice tot mai acute la care asistam se rasfrang asupra vietii si activitatii noastre de orice fel. Cum ar putea fi traversata o perioada caniculara, atat acasa cat si la locul de munca, fara a beneficia de aportul unui sistem de climatizare eficient ? Cum v-ati mai putea odihni dupa o zi de munca, daca odata ajunsi acasa veti schimba aerul irespirabil al orasului cu dogoarea cu care veti fi intampinat in casa sau apartamentul pe care il detineti ?

Solutia vine de la sine si tot de la sine va veni si anotimpul cald al acestui an, moment in care ar trebui deja sa fiti pregatiti sa eliminati tot disconfortul creat de umiditatea si caldura excesiva care nu va intarzia sa apara.

Oferta pentru achizitionarea unui aparat de aer conditionat este generosa, putand parea pentru unii dintre dumneavoastra chiar greu de stapanit in sensul alegerii celui mai potrivit si eficient sistem de climatizare. Va veti baza insa pe experienta si sfatul unei firme specializate in instalari si/sau service pentru sistem de climatizare, care va fi in masura sa dimensioneze corespunzator capacitatea tehnica de racire si/sau incalzire a aparatului de aer conditionat pe care urmeaza sa-l instalati.

Pentru siguranta unei decizii corecte, veti elimina din start orice intruziune, pe care fara vreo intentie rautacioasa, s-ar putea sa o primiti ca si sfat din partea vreunui vecin sau coleg de serviciu, in sensul alegerii unui astfel de aparat. Fiecare meserie isi are rigorile sale, iar experienta pe care un instalator aer conditionat o va oferi nu poate fi comparata in niciun fel cu propunerile venite din partea unor neavizati.

Pentru propunerea pe care o asteptati din partea acestui tehnician autorizat, veti oferi toate datele necesare in legatura cu locatia unde doriti instalarea. Aceste date se refera in principal la dimensiunile camerei pe care intentionati sa o climatizati, la pozitionarea ei din punct de vedere cardinal, la tipul de anveloapare exterioara a zidurilor, precum si cantitatea de aparatura electrocasnica si a numarului mediu de persoane care utilizeaza incaperea respectiva.

Sunt date importante care vor fi analizate din perspectiva asigurarii unui aparat de aer conditionat bine dimensionat, a carui putere de racire si/sau incalzire sa poate face fata conditiilor locale, fara a fi expus unui regim de folosire intensiv in cazul subdimensionarii si fara un consum exagerat de energie electica in cazul supradimensionarii. Sunt tot atatea aspecte pe care daca nu le veti avea in vedere defectiunile aparatului de aer conditionat ar putea aparea frecvent sau costurile facturii cu energia electrica ar putea sa va sperie.

Este util pentru dumneavoastra ca decizia de cumparare si in special cea de instalare a unui aparat de aer conditionat sa fie luata inaintea inceperii unui nou sezon calduros. Lunile aprilie sau mai sunt dintre cele mai potrivite pentru acest lucru, datorita linistei aparente in care se afla firmele care presteaza servicii de instalare. Veti evita in acest fel programari al caror termen de instalare se va putea intinde chiar la mai multe saptamani, iar in plus echipele vor putea asigura fara graba o manopera atenta pentru aparatul pe care l-ai ales. Mai mult, garantia pe care o primiti va include un sezon de utilizare chiar din primul sau an de valabilitate.

In ziua anuntata pentru sosirea echipei de tehnicieni, incercati sa asigurati un spatiu optim de lucru in apropierea zonei in care a fost decisa pozitionarea unitatii interne, prin deplasarea eventualelor piese de mobilier care ar putea bloca accesul intr-o maniera potrivita. Inainte de inceperea instalarii intrebati echipa daca are in dotare un aspirator de capacitate mare pentru retinerea prafului care se va dezvolta la practicarea spatiului din perete unde va fi pozitionat traselul conductelor de alimentare ale aparatului de aer conditionat. In lipsa unui astfel de aspirator, cereti ragaz de cateva minute pentru acoperirea cu folie de protectie a mobilierului sau aparaturii electrice din camera respectiva, sau daca este posibil scoateti din camera obiectele cele mai sensibile.


aer conditionat split, aer conditionat split

luni, 19 martie 2012

Rusia nu va impune restrictii exporturilor de cereale in anul 2012 pentru a proteja consumul intern al tarii

Rusia nu va impune restrictii exporturilor de cereale in anul 2012, a precizat luni viceprim-ministrul rus, Viktor Zoubkov, punand capat speculatiilor cu privire la un eventual embargo pentru a proteja consumul intern al tarii, informeaza AFP.

"Eu cred ca nu avem nevoie de a impune restrictii in acest an", a declarat Zoubkov dupa o intrunire cu primul ministru rus, Vladimir Putin, citat de agentia Interfax. Acesta a estimat ca exporturile de cereale "vor ajunge la 27 milioane de tone" pentru 2011-2012.

"Acest lucru va stabiliza preturile pe piata interna, ceea ce este foarte important pentru cresterea preturilor alimentare, care a fost anul trecut de 4,1% si se asteapta sa fie putin mai mica in acest an", a adaugat Zoubkov.

In aceeasi masura, viceprim-ministrul rus a subliniat ca tara dispune de rezerve pentru a satisface consumul intern.

Dupa ce exporturile de cereale ale Rusiei au crescut puternic in ultimele luni, recent in pietele de cereale au existat zvonuri ca se pot impune restrictii la export, pentru a garanta securitatea aprovizionarii tarii.

Moscova a impus in vara anului 2010 un embargo de un an asupra exporturilor de cereale, pe fondul unei secete fara precedent care a decimat recoltele, aceasta masura ducand la o crestere a preturilor la nivel international.

Rusia este unul dintre primii exportatori mondiali, si exporturile de cereale au ca destinatii traditionale Orientul Mijlociu si Africa de Nord, inclusiv Egipt.

duminică, 18 martie 2012

COSTA RICA private jet charter

Costa Rica is a marvel of a place and that’s not an overstatement. Officially the happiest nation in the world, the country, whose name means “Rich Coast”, is the most developed Central American country, being much more advanced in terms of civil liberties and human rights than countries with more money or a bigger history. Costa Rica emerged out of a civil war in 1948, and the first decision after that was historical: the president dissolved the army, with the funds previously used for the military being redirected to security, education and culture. Costa Rica only has a police force, but there’s no permanent military force, a clear sign that the country moved on from its militarized past. This should give you an idea about the kind of people ruling and living in Costa Rica.

Although not a rich country by many standards, Costa Rica intends to be the first carbon neutral country by 2021 and its ecological sustainability index is the highest in the region. Costa Rica is a truly progressive country, which unlike many Central American countries, found a good multicultural and multiethnic balance, with all the human rights and civil participation indices being higher than those of the countries in the same economical categories.

Costa Rica has a tropical climate throughout the year, with two major seasons: winter and summer. The winter season is characterized by rains and a generally lower temperature, while the summer is drier and hotter. Nevertheless, the country has many microclimates, depending on the elevation and the level of rain falls per region. Costa Rica is a relevant player on the coffee market, as well as having a good pharmaceutical and microprocessor producing industry, but Costa Rica really shines also when it comes to tourism. With 2.1 million tourists visiting the country in 2010, Costa Rica is the most visited country in Central America. Costa Rica is one of the few countries to truly encourage and sustain ecoturism. The country has a number of national parks and protected areas, which are famous for their biodiversity. So it’s no wonder that some of the most attractive touristic activities in Costa Rica include trekking, bird watching and flora and wildlife watching. There are many species of animals and plants that are either specific to Costa Rica or are very limited in numbers.

 Costa Rica maintains a very healthy balance between tourist activity, using a significant part of the profits made from tourism for the protection of the eco habitat. Actually, Costa Rica is one of the highest ranked countries in terms of ethical travelling. If you’re more into extreme sports, the country offers a range of activities, like bungee jumping, snorkeling, surfing and many more. Costa Rica also has a number of extinct and active volcanoes, which can be visited, as well as over a dozen authorized beaches.

The country’s ancient history is reflected by a number of archeological sites, encompassing the country’s long past. Costa Rica was under Spanish rule for a long time, with the oldest artifacts identified on the territory of the country being attributed to Mesoamericans and Andean populations. With so many tourists visiting the country yearly, there are many airports active in the country. If you want to go to Costa Rica, a private jet charter or an international company flight are the most common types of air transport. Within the country, it’s recommended to use auto and train transports, as this is a good way to enjoy the scenery as well.


nassau private jet charter, deer valley private jet charter

Cursuri pentru copii.

Multi dintre noi se gandesc odata ce am terminat scoala ca de acum totul va simplu din acest punct de vedere. Dar de cele mai multe ori cautarea unui loc de munca se dovedeste a fi mai dificila decat multe din exemenele pe care le dai in timpul studiilor tale, pentru ca de prea multe ori nu reusesti sa te incadrezi foarte usor in domeniul in care tu esti specializat, astfel ca incepi sa faci o multime de cursuri cum ar fi: cursuri limbi straine,cursuri pentru copii,engleza pentru copii,cursuri engleza,cursuri limba engleza,cursuri de pictura pentru copii,cursuri de formare profesionala,instalator sisteme termice solare,instalator sisteme fotovoltaice solare, inspector resurse umane,cursuri inspector resurse umane. Acestea au rolul de a te ajuta sa iti gasesti un loc de munca mai repede si astfel poti ajunge chiar inspector ssm sau inspector protectia muncii si ii poti ajuta pe ceilalti sa isi gaseasca un loc de munca. Nu este atat de greu trebuie doar sa iti gasesti un loc potrivit unde poti urma aceste cursuri in siguranta, si anume acolo unde gasesti profesori buni in aceste domenii si tarifele sunt in regula, pentru ca pana la urma la asta se reduce totul zilele astea. Scolile de acest gen sunt multe si ofera toate o gama larga de cursuri nu numai cele de mai sus, asta vine in ajutorul celo ce stiu ca nu este de ajuns sa stii o singura meserie ca sa iti poti face un rost in viata, si se raliaza ideii ca nimic nu este sigur in viata motiv pentru care trebuie tu sa te straduiesti sa iti inmultesti sansele.

   Nu este de ajuns sa te bazezi pe o singura specializare atunci cand observi ca multi din jurul tau isi pierd locul de munca, si nu mai reusesc sa se incadreze apoi in acelasi domeniu in care au lucrat poate si 20 de ani, experienta pana la urma nu este singurul lucru de care ai nevoie ci mai este si capacitatea de a te adapta la nou, ca sa iti poti masura fortele cu cei mai buni ca tine. Pana la urma lumea este un teren de lupta si tu trebuie sa devii intotdeauna mai bun decat cei cu care concurezi. Astfel ca este foarte usor sa gasesti in orasul tau sau chiar online o scoala de acest gen. Unele cursuri le poti urma si online pentru a putea mai usor sa le faci, mai ales ca ti le poti programa atunci cand gasesti timp liber pentru ele. Aceste scoli au program flexibil si de regula vor face tot ce le sta in putere pentru a se plia pe programul tau de munca. Vei intalni oameni intelegatori spre deosebire de invatamantul de stat unde stim cu totii ca poti gasi multe in el mai putin modernizare si flexibilitate, asta ca sa nu mai spunem faptul ca invatamantul de stat in momentul de fata nu mai ofera cursuri de calificare de acest fel. Astfel incat esti nevoit pana la urma sa urmezi cursuri particulare, dar cu profesori calificati de stat, ei sunt acceasi oameni doar ca in cadrul unei scoli particulare au ocazia sa foloseasca tehnica moderna si avangardista pe care iti pot arata foarte usor ceea ce trebuie sa inveti. Este grozav sa poti invata o meserie noua pe aparate sau utilaje noi, pentru ca firmele lucreaza de regula pe tehnica noua.


instalator sisteme termice solare, instalator sisteme fotovoltaice solare