Rusia nu va impune restrictii exporturilor de cereale in anul 2012, a precizat luni viceprim-ministrul rus, Viktor Zoubkov, punand capat speculatiilor cu privire la un eventual embargo pentru a proteja consumul intern al tarii, informeaza AFP.
"Eu cred ca nu avem nevoie de a impune restrictii in acest an", a declarat Zoubkov dupa o intrunire cu primul ministru rus, Vladimir Putin, citat de agentia Interfax. Acesta a estimat ca exporturile de cereale "vor ajunge la 27 milioane de tone" pentru 2011-2012.
"Acest lucru va stabiliza preturile pe piata interna, ceea ce este foarte important pentru cresterea preturilor alimentare, care a fost anul trecut de 4,1% si se asteapta sa fie putin mai mica in acest an", a adaugat Zoubkov.
In aceeasi masura, viceprim-ministrul rus a subliniat ca tara dispune de rezerve pentru a satisface consumul intern.
Dupa ce exporturile de cereale ale Rusiei au crescut puternic in ultimele luni, recent in pietele de cereale au existat zvonuri ca se pot impune restrictii la export, pentru a garanta securitatea aprovizionarii tarii.
Moscova a impus in vara anului 2010 un embargo de un an asupra exporturilor de cereale, pe fondul unei secete fara precedent care a decimat recoltele, aceasta masura ducand la o crestere a preturilor la nivel international.
Rusia este unul dintre primii exportatori mondiali, si exporturile de cereale au ca destinatii traditionale Orientul Mijlociu si Africa de Nord, inclusiv Egipt.
luni, 19 martie 2012
Rusia nu va impune restrictii exporturilor de cereale in anul 2012 pentru a proteja consumul intern al tarii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu